Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit, în această dimineaţă, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord avertizare meteorologică cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi izolat polei, valabilă în intervalul 3 februarie, ora 10.00- 5 februarie, ora 20.00.
În atenţionare se menţionează că în acest interval, aria ninsorilor va cuprinde, treptat, şi judeţul Maramureş. Local, ninsorile vor fi mai abundente. În zona montană a judeţului stratul de zăpadă montană nou depus va depăşi 20 de centimetri.Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze ce pot depăşi 35-45 km/h. La munte, rafalele de vânt puternic vor depăşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
Turiştii care intenţionează să se aventureze pe trasee montane li se indică să îşi anunţe prezenţa, în zonă, jandarmilor montani şi salvamontiştilor. Zăpada este îngheţată pe munte şi creste, iar stratul de zăpadă proaspătă care se va depune în urma ninsorii va aluneca mult mai uşor şi poate conduce la producerea de avalanşe. Este important ca amatorii de drumeţii să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole sau să îşi piardă viaţa, datorii ninsorii viscolite, rafalelor de vânt puternic şi avalanşelor. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate de ninsorile viscolite sau intensificări ale vântului.