„Interesul naţional nu se negociază", a spus prim-ministrul. Dar apartenenţa la Uniunea Europeană nu (mai) face parte din interesul naţional?
Neobosit în frecventarea studiourilor TV, Victor Ponta copiază, de la o vreme, „stilul" lui Traian Băsescu de acum câtva timp. Aşa cum preşedintele vorbea mult la televizor şi „dădea indicaţii" despre cum trebuie să meargă lucrurile în ţară, provocând polemici sterile, premierul tot anunţă măsuri, exprimă păreri şi manifestă nemulţumiri despre tot ce mişcă-n ţara asta. Între timp, guvernarea bate pasul pe loc.
La fel ca Băsescu altădată, Victor Ponta se străduieşte să facă pe simpaticul cu jurnaliştii, zâmbeşte tot timpul către popor (Băsescu hăhăia), face glume mici (ale lui Băsescu erau, ce-i drept, mai grosuţe) ori se răţoie. De pildă, primit cu pâine şi sare, îşi manifestă nemulţumirea cu glas tare, cât să-l prindă microfoanele televiziunilor, spunând că „el nu e Ceauşescu". (Gafă provenită din incultură: nu Ceauşescu a inventat întâmpinarea oaspeţilor cu pâine şi sare, el doar a pervertit-o).
În relaţia cu UE, face pe „suveranistul demn" şi, pentru că nu prea a înţeles mecanismele complicate ale Uniunii, îşi manifestă băţos şi electoral iubirea faţă de „interesul naţional". Dar nu spune cum anume poate fi apărat interesul naţional într-o economie dependentă pe trei sferturi de economiile europene dacă la negocierile pentru bugetul UE ne ducem cu coada pe sus şi cu veto-ul pe masă. Iar când colegul său Crin Antonescu (un alt mare iubitor de demnitate naţională) spune că „nu primeşte ordine decât de la poporul român", dl Ponta nu-i atrage atenţia că poporul român pune pe masă mâncare importată în cea mai mare parte din ţările UE. Şi Traian Băsescu spunea, pe la începutul mandatului, că „se simte stingher" la Consiliul European, şi el a avut declaraţii „demne" ori euroscepticisme gratuite; când a înţeles desp