Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţie îngropată în gunoi

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 5 iunie 2007 ·

Tone de gunoaie abandonate, în zonele de agrement din Braşov. Asta au lăsat în urmă cei care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână la iarbă verde. Firmele de salubritate au adunat, în doar două zile, nu mai puţin de şapte tone de gunoaie şi resturi. Sticle, pahare, pungi cu resturi de mâncare, conserve şi multe altele. Acestea sunt doar o parte din obiectele lăsate în urmă de braşoveni, du-pă o distracţie în mijlocul naturii. Mizeria a fost strânsă doar din trei zone de agrement. Este vorba de Pietrele lui Solomon, drumul vechi spre Poiana Braşov şi zona La Iepure. Cantitatea de gunoaie este, însă, mult mai mare, însă firmele de salubritate din oraş nu au arondate şi locurile respective. Astfel de locaţii sunt: Campingul Dârste şi Dâmbul Morii. Aici mizeria lăsată în urmă de turişti a fost, de asemenea, foarte mare.

Distracţie amendată

În urmă cu aproape o lună, într-un singur week-end, mai precis, în zilele libere de 1 Mai, poliţiştii comunitari au dat, în urma unei acţiuni de control, peste 100 de amenzi braşovenilor care au lăsat mizerie la iarbă verde. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Braşov din 2005 privind salubrizarea municipiului Braşov, constituie contravenţie aruncarea pe domeniul public şi privat a deşeurilor de orice tip, pătrunderea, staţionarea sau circularea cu autovehiculelor în zone verzi şi în locuri nepermise, spălarea autovehiculelor pe străzi, în râuri sau pe malurile acestora, amplasarea şi utilizarea de afumătorii sau grătare picnic, spălarea de rufe şi covoare, precum şi uscarea acestora pe domeniul public. Neregulile constatate atunci au fost, în special, în principalele zone de agrement din municipiul Braşov şi anume: Pietrele lui Solomon, zona Iepure şi zona de agrement Căciula, din Noua. Tone de gunoaie abandonate, în zonele de agrement din Braşov. Asta au lăsat în urmă cei care şi-au petrecut sfârşitul de săp

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 54 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 38 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 56 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 40 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°