Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea scrisă de Malala, tânăra militantă pentru dreptul la educaţie, a fost interzisă în şcolile private din Pakistan

Publicat in Gandul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Şcolilor private pakistaneze li s-a interzis să cumpere biografia tinerei militante pentru dreptul la educaţie, Malala Yusafzai, din cauza "conţinutului ostil faţă de Pakistan şi Islam", a anunţat un înalt responsabil citat de AFP.

"Am interzis cartea lui Malala din cauza conţinutului său care este împotriva ideologiei ţării şi valorilor islamice", a declarat duminică Kashif Mirza, preşedinte al Federaţiei şcolilor private, care reprezintă mii de instituţii în întreaga ţară.

"Nu suntem împotriva lui Malala. Ea este fata noastră şi este ea însăşi confuză în ceea ce priveşte propria carte. Tatăl său a cerut editorului să retragă paragrafele despre Salman Rushdie şi să scrie «pacea fie cu el» după numele profetului" Mahomed, conform lui Mirza.

După ce a scăpat cu viaţă dintr-un atac al talibanilor în octombrie 2012, Malala Yusafzai, astăzi în vârstă de 16 ani, a publicat "Eu Malala, lupt pentru educaţie şi rezist talibanilor", cosemnată cu jurnalista britanică Christina Lamb.

Cartea revine asupra istoriei Pakistanului şi a vieţii sub talibani, care au instaurat din 2007 în 2009 un regim de teroare în valea Swat, de unde este originară Malala, şi lupta sa pentru dreptul la educaţie.

În sute de publicaţii musulmane, enunţul "fie ca pacea să fie cu el" apare de fiecare daă când numele lui Mahomed este menţionat, ceea ce nu este cazul în autobiografia în engleză a lui Malala.

Biografia face de asemenea referire la "Versetele satanice", care i-a adus lui Salman Rushdie o "fatwa" pentru blasfemie.

În biografia sa, Malala nu face totuşi apologia "Versetelor satanice" însă abordează discuţiile dintre tatăl său şi colegi despre această operă: tatăl său ar fi afirmat că această carte este o parodie a vieţii profetului, însă în loc să o interzică, musulmanii ar trebui să publice o carte pentru a contracara argumentele autorului său.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°