Cel puţin 40 de persoane care se împotrivesc exploatării gazelor de şist de pe coasta atlantică a Canadei au fost arestate joi în urma unor confruntări cu forţele de ordine, a anunţat poliţia federală.
"Cel puţin un foc de armă a fost tras de către o persoană care nu era poliţist, cocteiluri Molotov au fost lansate asupra poliţiştilor şi cel puţin cinci maşini ale Jandarmeriei regale din Canada (GRC) au fost distruse de foc", a declarat GRC într-un comunicat.
Poliţia canadiană a acţionat pentru a pune în aplicare un ordin judecătoresc care viza înlăturarea barajelor ridicate de luna trecută pe un drum în apropiere de satul Rexton, în estul New Brunswick, transmite Mediafax.
Protestatarii, printre care se află şi amerindieni Elsipogtog, au împiedicat o companie gaziferă canadiană, SNW Resources, să efectueze teste seismice în zone care ar fi bogate în hidrocarburi.
Jandarmeria regală din Canada a deschis o anchetă pentru a determina natura dispozitivelor suspecte găsite la faţa locului.
Protestatarii au tăiat mai mulţi copaci pentru a împiedica circulaţia camioanelor societăţii SNW, conform imaginilor transmise de televiziunile locale.
Ei ar putea fi acuzaţi de agresiuni, intimidare, ameninţări, infracţiuni legate de arme de foc şi încălcarea unui ordin judecătoresc.
Lucrările de prospecţie gaziferă au început de câteva luni la New Brunswick (provincie de pe coasta atlantică) pentru a exploata gazul de şist, o hidrocarbură neconvenţională a cărei exploatare a crescut exponenţial în ultimii ani în America de Nord.
Cel puţin 40 de persoane care se împotrivesc exploatării gazelor de şist de pe coasta atlantică a Canadei au fost arestate joi în urma unor confruntări cu forţele de ordine, a anunţat poliţia federală.
"Cel puţin un foc de armă a fost tras de către o persoană care nu era poliţist, cocteiluri Molotov au fost la