Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bere Gratis“ pentru studenţi în Parcul Izvor

Publicat in Adevarul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Seara pop-rock din cadrul sărbătorii tinerilor, „Unifest”, debutează azi, la ora 18.00, în Parcul Izvor.Petrecerile, accesul gratuit la instituţii culturale şi concursurile de miss sunt alte atracţii ale festivalului studenţesc. O săptămână de distracţii şi manifestări culturale li s-a pregătit tinerilor la festivalul naţional Unifest. Evenimentul, organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR), a debutat în Capitală miercuri, cu vizite la muzeu şi petreceri studenţeşti, şi continuă până miercurea viitoare.

Evenimente în premieră

Marea petrecere are loc în weekendul acesta în Parcul Izvor, de la ora 18.00. „Training Camp - Instrucţie la Izvor este o premieră în România, fiind organizat după principiul Oktoberfest şi cuprinde seri de concerte.

Programul se va desfăşura, concomitent, în patru locaţii special amenajate. Va fi muzică pentru  toate gusturile”, a declarat preşedintele  Uniunii Studenţilor din România, George Păduraru.

El a adăugat că studenţii pot dansa pe muzică de petrecere, de clubbing sau muzică veche în trei pavilioane din parc,  iar pe scena centrală vor susţine recitaluri solişti consacraţi printre care Parlament, Taxi, Bere Gratis, Zdob şi Zdub, Iris şi Viţa de Vie. 

Tinerii mai pot vizita gratuit muzee, pe baza carnetului de student. La teatru, operă şi Ateneu, accesul se face prin invitaţiile care sunt distribuite zilnic, între orele 10.00-14.00, la sediul USR din Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

12 concurente la Miss Unifest

În ultima seară a festivalului, miercurea viitoare, va avea loc ,,Miss România Unifest 2008”, unde vor concura câştigătoarele din cele 12 oraşe din ţară, unde se mai desfăşoară festivalul. Megapetrecerile studenţeşti din Club A, Twice şi Turabo vor încheia Unifestul din acest an.

Tot în ultima zi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 45 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°