Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vindecată de Ziua Internaţională a Copiilor Străzii

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 martie 2009 ·

O copilă a străzii a scăpat de handicapul care o ajuta să cerşească, chiar în preajma Zilei Internaţionale a Copiilor Străzii. C.C., de 13 ani, din Racoş, este una din cei peste 200 de copii care zilnic fac naveta pentru a cerşi în Braşov. Ea impresiona lumea folosindu-se de o infirmitate dobândită la mâna dreaptă. „La vârsta de 4 ani, fata a suferit o arsură gravă la nivelul mâinii drepte, iar pentru că nu a fost tratată corespunzător, aceasta nu s-a vindecat, diagnosticul medicilor fiind cicatrice cheloidă post combustională cu redare cot şi articulaţie scapulo-humerală”, a declarat Radu Mailat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov.

Face naveta pentru a cerşi

Fetiţa a intrat în atenţia Centrului de Informare pentru Copiii Străzii (CCICS), din cadrul DGASPC, încă din luna august 2006. „Ea face parte din grupul copiilor de stradă - categorie a copiilor străzii care se află în stradă doar pe timpul zilei, seara întorcîndu-se în familie”, mai arată Radu Mailat. Minora este elevă în clasa a IV-a la Şcoala Generală din Racoş şi face parte dintr-un grup de aproximativ 25 de copii din Racoş care vin în Braşov aproape în fiecare zi pentru a cerşi. De la vârsta de 2 ani, minora locuieşte cu bunica maternă în Racoş, în-tr-o locuinţă compusă dintr-o singură cameră.

A scăpat de „obiectul muncii”

Impresionaţi de cazul fetei, cei de la DGASPC au colaborat cu Primăria din Racoş pentru a obţine documentaţia necesară reparării braţului la Spitalul de Copii Braşov. „În data de 10 martie 2009, fata a fost internată la secţia de chirurgie plastică, unde i-a fost reconstituită chirurgical articulaţia mîinii drepte de către echipa medicală condusă de domnul doctor Albean”, a precizat Mailat. Fata va fi externată din spital la sfârşitul acestei săptămâni, urmând a se întoarce la domiciliul bu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 20 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 52 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 25 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 51 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 21 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°