În luna ianuarie, cititorii celui mai vândut ziar de calitate din România pot achiziţiona seria „Toma Caragiu”. Aceasta conţine trei filme, cele mai cunoscute producţii în care a apărut marele actor.
Colecţia „Toma Caragiu" include filmele „Actorul şi sălbaticii", „Premiera" şi „Operaţiunea «Monstrul»", precum şi un box de colecţie gratuit. În luna ianuarie, pachetul este disponibil doar împreună cu ziarul „Adevărul" şi revista „Adevărul magazin de duminică" şi costă doar 14,99 lei.În primul film, „Actorul şi sălbaticii", înspirat din viaţa marelui actor de revistă Constantin Tănase, Toma Caragiu interpretează rolul principal, cel al maestrului Costică Caratase. Rolul textierului său este jucat de Mircea Albulescu.
Sfidând toate ameninţările primite din partea liderilor Mişcării Legionare, celebrul actor şi director de teatru Costică Caratase şi amicul său Ionel pregătesc cu frenezie un nou spectacol, o virulentă satiră îndreptată împotriva nazismului.
Cu o zi înainte de premieră, evenimentele se precipită, iar Costică e răpit de legionari. Însă aceştia nu se opresc aici, iar textierul Friedman este asasinat. Astfel, seara premierei devine un moment de maximă încărcătură emoţională. Considerat un reper în istoria cinematografiei româneşti, filmul „Actorul şi sălbaticii" a fost recompensat cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România, distincţia specială a juriului şi premiul de interpretare masculină.
În cea de-a doua producţie, „Premiera", intră în scenă Toma Caragiu, care interpretează rolul lui Titi Precup, un actor de primă mână, Carmen Stănescu, directoarea teatrului, Emil Botta, care joacă rolul unui sufleur şi Dem Rădulescu (regizorul Fanache Verzea). Înainte de premieră, tensiunea devine insuportabilă în culise.
Încercând să gestioneze ferm şi obiectiv toate situaţiile de criză care apar, directoare