Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BOSTON: Cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi. FBI: Exploziile sunt atacuri teroriste (FOTO şi VIDEO)

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 aprilie 2013 ·

Două EXPLOZII au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din BOSTON. Bilanţul preliminar al atentatelor din Boston este de cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei, relatează CNN. Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunţat că bilanţul a crescut de la doi la trei morţi.

VEZI GALERIA FOTO

Televiziunile aratau imagini de haos, strazi pline de moloz si vehicule de salvare.

Printre morţi se numără şi un copil, în vârstă de opt ani, alţi opt minori primind îngrijiri medicale, conform Boston Globe.

Cel puţin zece persoane rănite au membrele amputate, potrivit unui expert în terorism.

Astfel, la aproape 12 ani de la atentatele din 11 septembrie, ţara este în stare de şoc şi se întreabă dacă va fi victima unui nou atac terorist, deşi preşedintele american nu a folosit cuvântul atentat. Dar adresându-se solemn americanilor de la Casa Albă, el a promis că autorii carnagiului vor "da socoteală".

"Nu avem încă toate răspunsurile. Nu ştim încă cine a făcut acest lucru sau de ce", a declarat el. "Dar vom afla, iar cei care sunt responsabili, persoane individuale sau grupuri, vor simţi toată greutatea justiţiei", a declarat el.

Un oficial de rang înalt de la Casa Albă, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, s-a referit la un "act terorist". "Orice eveniment cu mai multe dispozitive explozive - aşa cum se pare că este cazul acum - este clar un act terorist", a declarat el. "Dar nu ştim cine l-a comis, o anchetă exhaustivă va trebui să stabilească dacă acesta a fost pregătit şi comis de un grup terorist străin sau nu", a declarat el.

Aproximativ 26.000 de persoane participau la maratonul din Boston, cursa cea mai vec

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 49 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°