Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru la debutul în Premier League pentru Gabi Tamaş

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 15 august 2010 ·

Gabi Tamaş a încasat o corecţie severă din partea campioanei la prima sa apariţie în Premier League.

Chelsea a fost ieri o pălărie prea mare pentru Gabi Tamaş şi pentru coechipierii săi de la West Bromwich. Pe Stamford Bridge, oaspeţii au punctat pe alocuri la impresia artistică, dar atît. Golurile le-a dat campioana Angliei: 6-0.

Malouda a deschis rapid scorul, pe o greşeală a portarului Carson (6), iar Drogba l-a majorat înainte de pauză, dintr-o "directă". Aici a avut şi Tamaş partea lui de vină. Fără greşeală pînă atunci, "tricolorul" s-a ferit şi a creat astfel o gaură în zidul oaspeţilor, numai bună pentru a strecura balonul pe acolo.

Dacă între cele două goluri primite noua promovata în Premier League făcuse o figură decentă, după reluare s-a prăbuşit de tot. Nimic n-a mai funcţionat şi apărarea, în frunte cu Tamaş, a devenit o jucărie în mîinile lui Drogba, care nu s-a oprit pînă n-a ajuns la hat-trick, Malouda, "dublă", şi Lampard

La cuţite cu patronul Abramovici

Jucătorii lui Chelsea sînt supăraţi pe patronul Roman Abramovici, după ce vineri i-a anunţat că în sezonul 2010-2011 nu le mai plăteşte prime de meci: "Veţi fi premiaţi doar la cîştigarea unui trofeu". Un membru din conducere a dezvăluit cotidianului The Sun că albaştrii "au suferit un adevărat şoc la aflarea veştii. Ei sînt campioni şi tu îi recompensezi luîndu-le din bani?! Nu-i corect".

TOTTENHAM - MAN. CITY 0-0

I-a salvat portarul Hart

Manchester City are jucători buni, dar nu încă şi o echipă. Şi asta ar putea fi marea şansă a Timişoarei, joi, în play-offul Europa League. Cu Tottenham, oamenii lui Roberto Mancini au scos o remiză, 0-0, dar punctul e de departe al portarului Joe Hart. El a făcut minuni ieri, salvînd în faţa lui Defoe, a lui Huddlestone şi a lui Assou-Ekotto. Doar la reluarea lui B

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 14 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 46 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 13 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 24 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 24 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 40 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°