Lobonţ s-a accidentat în Italia. În România, N’Doye face urări de sănătate şi cadouri copiilor înaintea plecării în America, acolo unde va petrece schimbarea de an. Lobonţ s-a accidentat pentru că în Italia se mai joacă fotbal. Jucătorii din cam­pi­o­na­tul nostru (observaţi că nu mă aventurez să-i numesc fotbalişti) n-au nici o şansă să se mai accidenteze la locul de muncă.

Pentru că ei au fost deja vacantaţi de scribuliţii ligii, care s-au grăbit să scape de griji şi să se dedice definitiv sacrificiului porcin. Stoparea prematură a campionatului n-a produs mare deranj. Fiindcă suporterii n-au fost privaţi de vreun spectacol de care să nu te mai saturi. Dimpotrivă! Chiar am fi putut vorbi despre o graţiere. Despre o eliberare înainte de termen. Am fi putut vorbi despre aşa ceva dacă concediaţii fotbalului nu ar fi recurs la nişte paran­ghelii care de care mai jegose. Paran­ghe­lii organizate la margine de caracter, în mahalalele şpăgii şi ale intereselor oculte, paranghelii în cadrul că-rora fotbalul primeşte omagiul slinos al unor ierarhii evident contra­fă­cute.

Topurile sfârşitului de an, tot mai multe şi tot mai mărunte, au un tot mai pronunţat conţinut de mercu­rial. Fiecare tarabagiu încearcă să se achite de obligaţiile pe care şi le-a creat peste an. Iar cea mai ieftină soluţie de onorare a unor astfel de obligaţii ilicite se dovedeşte a fi aceea a inventării unor ierarhii afişate apoi în piaţa publică. Dacă din aceste ie­rarhii vor fi excluse nominalizările de merit indiscutabil, cele acceptate de tarabagii doar pentru a da o oarecare credibilitate strigăturii de piaţă, ceea ce rămâne desenează perfect reţeaua de interese a negustorului de marfă contrafăcută.

Vasile Avram, cel mai nefericit dintre preşedinţii pe care i-a avut cândva Comisia Centrală a Arbitrilor, a brevetat, în sfârşit, prin spectacol public, calitatea de tarabă a tagmei