Avertisment oficial: dacă ţi-ai luat bilet la Olimpiadă, nu ai obţinut neapărat şi viza
Materialele propagandistice, opiul şi manifestaţiile, strict interzise
Aviz amatorilor. Cei care şi-au cumpărat bilete la evenimentele organizate cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing pot începe să-şi facă griji. Guvernul chinez a dat publicităţii un ghid pentru străinii care intenţionează să viziteze China vara aceasta. Beijingul subliniază foarte clar că nu există nicio garanţie că achiziţionarea unui bilet la JO implică acordarea automată a vizei de intrare în ţară, informează cotidianul american The New York Times. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, ghidul avertizează foarte clar împotriva oricărei intenţii de organizare a unei manifestaţii sau de a introduce în ţară materiale tipărite, critice la adresa regimului comunist. Şi pentru ca lucrurile să fie foarte „clare“ tuturor străinilor, Comitetul de organizare a olimpiadei de la Beijing a postat toate aceste „sfaturi“ de călătorie în China pe pagina sa de internet, dar doar în limba chineză.
A nu se murdări steagul Chinei
Puţinii care ştiu limba chineză şi sunt dornici să afle cum pot călători în China anul acesta vor fi impresionaţi şi de stilul impersonal în care sunt emise aşa-zisele „sfaturi de călătorie“: „Arderea sau murdărirea steagului chinez este infracţiune; simptomele de intoxicaţie alimentară trebuie reclamate la departamentul local al sănătăţii“. Alte sfaturi se referă, în acelaşi limbaj de lemn, la interdicţii privind arborarea de sloganuri religioase sau politice, cu scopul clar de a evita orice proteste cu privire la felul în care China a „rezolvat“ revoltele din Tibet.
Ghidul de călătorie mai include interdicţia de a aduce în China „orice ar fi în detrimentul politicilor, economiei, culturii sau standardelor morale din China, cum ar fi materiale tipărite, negative de film, fotogra