Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEDO: Italia trebuie să plătească 15.000 euro unei femei care nu şi-a putut căuta părinţii naturali

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Italia trebuie să plătească 15.000 de euro unei femei care a fost abandonată la naştere şi apoi adoptată, nefiindu-i permis să îşi caute părinţii naturali, în condiţiile în care legea italiană garantează secretul originilor unui copil şi respectarea dorinţelor mamei, a decis marţi CEDO, potrivit Mediafax.

Decizia luată marţi de o Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) nu este finală, oricare dintre părţi putând cere, pe parcursul a trei luni de la emiterea ei, judecarea cauzei de către Marea Cameră.

Anita Godelli, o cetăţeancă italiană născută în 1943, care locuieşte la Trieste, a fost abandonată la naştere de mama ei, care nu a dorit să fie identificată. Anita a fost plasată într-un orfelinat şi adoptată de familia Godelli.

La vârsat de 10 ani, ea a aflat că a fost adoptată şi le-a cerut părinţilor ei adoptivi să îi dea detalii despre originile ei, fără a le obţine. La vârsta de 63 de ani, a încercat din nou să îşi afle originile, însă solicitarea ei a fost respinsă de autorităţi, în virtutea legislaţiei italiene care garantează confidenţialitatea originilor unui copil din dorinţa mamei de a-şi păstra anonimitatea.

Cererea Anitei Godelli la CEDO a fost înregistrată în 16 iunie 2009. Femeia a susţinut că a avut o copilărie dificilă şi a suferit o traumă din cauză că nu a putut afla detalii despre familia ei naturală, în virtutea protejării intereselor unei părţi terţe.

CEDO a considerat că a fost încălcat în acest caz articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor omului, ce prevede respectul pentru viaţa privată şi de familie.

Printre altele, Curtea a apreciat că nu au fost puse în balanţă în mod corect diferitele interese implicate, fiind prioritizate orbeşte cele ale mamei, din moment ce, conform legislaţiei italiene, un copil, care nu a fost formal recunoscut la naştere şi a fost ulterior adoptat, nu poat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 27 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum o ora
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 29 minute
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°