Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârful transferat pe "neve" de Becali e gata să-i scoată pe Rusescu sau Nikolic din primul "11"! Returul de vis? "12 goluri şi un transfer la o echipă mare!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

A fost luat împrumutat în primă fază, dar Gigi Becali a hotărât să îl cumpere definitiv fără să îl vadă cum joacă. Totuşi, Machado spune că apreciază decizia patronului şi promite să-l răsplătească pe măsură, chiar dacă acum are o problemă cu greutatea. Respectă perfect tiparul brazilienilor care se transferă în România. Zâmbeşte, glumeşte şi are un aer foarte degajat. Îşi aduce aminte că a fost coleg cu Pato şi Rodrigo Possebon, primul ajungând la Milan, iar al doilea a trecut pe la Manchester United. Oftează când e pus să detalieze relaţia cu superstarul Milanului, spunând că "de când e acolo nu l-am mai sunat şi nu vreau să îl deranjez".

Acum o lună stăteai pe plajă la 35 de grade, acum vezi doar zăpadă. Cum e trecerea asta?

Aoleu, da, şi acum sunt la minus două. Nu e uşor îţi dai seama, mai ales că atunci eram în vacanţă şi acum alerg aproape 10 kilometri pe zi. (râde)

Pe nisip nu alergai?

Am încercat să respect un program, normal. Să ştii că e mai greu să alergi pe plajă decât aici. Pe căldura aia e şi periculos să depui efort, aici te mai răcoreşti.

"Am căpătat încredere de când am fost cumpărat"

Te-ai obişnuit la Steaua?

Da, viaţa la Steaua e bună dar şi grea. E mai multă presiune decât la Universitatea Cluj şi lucrezi şi mai mult din punct de vedere fizic, dar sper să fie totul bine când începe campionatul. Pentru mine e foarte important că am fost cumpărat definitiv, asta îmi dă încredere pentru că cineva crede că pot face treabă bună.

Ai plecat de la Cluj după un conflict cu fanii.

A trecut acum şi sper să nu păţesc acelaşi lucru şi la Steaua. Am fost dezamăgit de Ionuţ Badea că nu mi-a luat apărarea în faţa fanilor. Bine, eu am avut mai multe probleme cu dumnealui. El putea să zică orice despre anumiţi jucători, dar eu nu aveam voie să o fac.

Ilie Sta

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 23 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°