Mai multe lucrări de diplomă ale unor absolvenţi ai Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Carol Davila” din Bucureşti, unii dintre aceştia studenţi coordonaţi chiar de actualul decan al facultăţii, profesorul Alexandru Bucur, au fost plagiate, potrivit b1.ro.
Primele exemple de plagiat prezentate aparţin studenţilor Balazadeh Farshad şi Orania Caleşu, care au predat în anii 2007-2008, două teze aproape identice, intitutale „Tratamentul chirurgical al prognatismului mandibular anatomic”.
În următorii ani, absolvenţii Oprişan Mikaela Marilena şi Ceauşu Florin realizează lucrări de diplomă tot sub coordonarea decanului Alexandru Bucur. Cele două lucrări sunt intitulate la fel, „Principii de tratament chirurgical în prognatismul mandibular sever”, au exact acelaşi număr de pagini şi sunt trase la indigo.
Jurnaliştii de la Centrul de Investigaţii Media au analizat lucrările de licenţă şi au concluzionat că cel puţin 90 de pagini se regăsesc în toate cele 4 lucrări coordonate de profesorul Bucur. Până şi concluziile, care ar fi trebuit să difere, sunt identice în toate cele 4 teze.
Tot în anul universitar 2009-2010, studenţii Rusen Alex şi Laura Olariu predau două lucrări de diplomă cu acelaşi titlu: „Interdisciplinaritatea în tratamentul chirurgical al anomaniilor dento-maxilare severe”. Lucrările au 101, respectiv 102 pagini, din care 90 se regăsesc şi în primele 4 lucrări de licenţă amintite mai sus.
A şaptea lucrare de licenţă plagiată a fost realizată de absolventul Daoud Raisa, tot sub îndrumarea profesorului Alexandru Bucur. Lucrarea are doar 60 de pagini, din care circa 50 sunt comune cu celelalte şase plagiate.
Un alt caz de lucrare de diplomă plagiată a fost realizată în 2010 de studentul Hussein Mohssen. Lucrarea intitulată „Posibilităţi terapeutice actuale în fracturile latero-faciale”, cu acelaşi titlu şi