Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Tinerii artişti de rock, jazz şi pop au de acum o şansă de a se lansa sub egida Jeunesses Musicales

Publicat in Adevarul, duminică 8 august 2010 ·

Pentru prima dată în România, muzicienii şi artiştii care cântă rock, jazz sau pop au ocazia de a participa la Proms of Delight Music Fest. Conceptul Imagine Festival, ce se desfăşoară la noi sub denumirea Proms of Delight Music Fest, este o competiţie care oferă o şansă tinerilor artişti, din ţările afiliate la Jeunesses Musicales Internaţional de a socializa şi de a se remarca. Intrarea este liberă, anunţă organizatorii.

Proms of Delight Music Fest are loc timp de două zile, 14 şi 15 august, la Arenele Romane, de la ora 18:00. Festivalul cuprinde două secţiuni, cea dedicată trupelor de pop-rock, jazz şi cea a soliştilor vocali de muzică pop. Potrivit organizatorilor, deşi s-ar fi dorit şi o secţiune de muzică clasică, acest lucru nu a mai fost posibil din cauză că nu s-a obţinut şi finanţarea necesară.

"Vina" principală pentru existenţa acestui festival şi în România o poartă Laurenţiu Daşcă, impresar şi promotor al muzicii de valoare. De altfel el este şi directorul festivalului, a mărturisit Atena Columb, PR Manager Proms of Delight Music Fest.

"Mă bucur foarte mult pentru că în sfârşit încep să se mişte lucrurile în aceasta direcţie. Prin natura meseriei mele, mă întâlnesc cu multe formaţii tinere, talentate, care din păcate nu pot intra pe piaţa muzicală românească. Cea internaţională nici nu intra în discuţie, asta pentru nimeni nu este interesat să le promoveze", explică Atena Columb.

Adevărul: Cui se adresează acest festival şi de ce ar participa un tânăr sau o formaţie tânără la această competiţie?

Atena Columb: Festivalul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani, atât solişti vocali de muzică pop, cât şi membrii ai unor trupe de rock, jazz, metal, punk, electro sau fusin. Este o competiţie live de interpretare muzicală, la care pot participă formatii şi solişti din toate genurile. In

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 30 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 15 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 29 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°