Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT DE TOAMNĂ Luni începe a doua sesiune de Bac, cu proba orală la Română. Calendarul examenelor

Publicat in Adevarul, vineri 16 august 2013 ·

Bacalaureat de toamnă / Aproape 87.000 de candidaţi încep de luni examenele din cadrul Bacalaureatului de toamnă, cu proba orală la Română. Cifra depăşeşte cu 10.000 numărul celor care au picat examenul în vară, în condiţiile în care la prima sesiune doar 76.457 din cei peste 175.500 de elevi prezenţi au promovat, adică 56,4%, potrivit datelor oficiale de la Ministerul Educaţiei.

Bacalaureatul de toamnă începe luni, 19 august, cu două zile de testare a competenţelor de comunicare în limba română, pe 26 august debutează probele scrise, tot cu Româna, şi vor ţine până pe 30 august, iar pe 5 septembrie vor fi afişate notele finale, inclusiv pe bacalaureat.edu.ro, arată calendarul oficial.

Din totalul de candidaţi înscrişi la Bac-ul de toamnă, peste 58.000, adică 67%, sunt din promoţiile anterioare şi aproape 28.600 (33%) sunt elevi din promoţia curentă.

În Capitală, examenele vor fi organizate în liceele de top, după acuzaţiile de fraudă la Bac de la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”, mai exact în 3 de centre de examen şi 10 centre de evaluare zonale. Peste 10.200 de candidaţi din Bucureşti vor participa la această sesiune de toamnă, potrivit datelor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Cei care vor să revadă subiectele şi modelele propuse de Ministerul Educaţiei pentru sesiunea din vară, pot accesa site-ul oficial, subiecte.edu.ro.

Cei mai mulţi înscrişi la Matematică şi Istorie

Astfel, la proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris peste 17.700 de candidaţi, iar în jur de 18.000 de candidaţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, cei mai mulţi, aproape 16.000, au optat pentru limba engleză.

Iar la proba de evaluare a competenţelor digitale sunt aşteptaţi peste 17.800 de candida

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 5 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°