Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)
Prăbuşirea comunismului european a fost un cutremur la scară istorică. Perioada 1989-1991 va rămâne, şi peste un secol sau un mileniu, o bornă majoră în evoluţia omenirii. Stelian Tănase a intuit greutatea acestui moment şi le-a oferit contemporanilor, dar şi posterităţii o lucrare de excepţie: „Istoria căderii regimurilor comuniste - Miracolul revoluţiei" (Editura Humanitas, 2009).
De-a lungul a peste 400 de pagini, istoricul, sociologul şi politologul Stelian Tănase urmăreşte evoluţia accelerată a unor evenimente fantastice. Totul se derulează pe scene paralele, bine legate însă, cu fire invizibile, de centrul puterii comuniste: Moscova.
La bobârnacul reformator al lui Mihail Gorbaciov, piesele cad ca popicele: Polonia... Ungaria... Republica Democrată Germană... Cehoslovacia... Bulgaria... România...
Cazuri aparte sunt Iugoslavia şi Albania, care-şi pierduseră liderii istorici - şi tiranici - pe cale naturală: Iosip Broz Tito murise în 1980, după 36 de ani de putere absolută, iar Enver Hodja în 1985, la capătul unei domnii de 41 de ani. Amândoi se aflau la putere din 1944, anul expansiunii militare sovietice în Balcani.
În celelalte ţări, „doctrina Gorbaciov" avea de înfruntat - şi de înlăturat - „dinozauri" stalinişti. Nimeni n-a cedat de bunăvoie, însă unii au fost daţi la o parte mai uşor, prin „lovituri de palat" (Erich Honecker în RDG, Todor Jivkov în Bulgaria, Gustav Husak în Cehoslovacia). Janos Kadar, unealta sovieticilor în Revoluţia sângeroasă din 1956, a fost doborât de o imagine distrugătoare: dezhumarea victimei sale, Imre Nagy, şi reînhumarea acestuia ca un erou, în admiraţia poporului maghiar. Kadar a murit la 6 iulie 1989, înainte de a fi măturat de valul reformator. Ceauşescu a fost un c
