CAIET DE RETETE Acum cativa ani l-am rugat pe un copil de clasa I sa-si imagineze cum ar arata lumea in care i-ar placea sa traiasca pentru totdeauna. Nu a stat foarte mult pe ganduri si mi-a raspuns ca tare mult si-ar dori sa fie dulce. Bineinteles ca l-am intrebat de ce sa fie dulce si nu frumoasa, curata, plina de flori sau de jucarii. Copilul mi-a raspuns cu un zambet larg: "Daca ar fi dulce, as manca-o pe toata pana cand mi-ar pocni burta!". "Si ce faci dupa aceea?", am intrebat curioasa. "O cos cu ata (evident, se referea la burta) si incep din nou sa mananc pana cand o termin." "Si apoi ce faci?", nu m-am lasat pagubasa. "Ma urc intr-o racheta si ajung in alta lume, tot dulce."
IMAGINATIE. Va inchipuiti poate ca era doar un copil pofticios? Se poate sa fie adevarat, dar avea si multa imaginatie, daca ma gandesc la toate lucrurile pe care isi imagina ca le-ar putea manca.
De exemplu, imi povestea ca, imediat ce s-ar trezi dimineata, ar deschide geamul si ar manca crenguta de ciocolata din copacul din fata, iar, daca i-ar fi cumplit de foame, ar rontai un pic din peretele de turta dulce. Nu s-ar duce la scoala (probabil ca ar fi mancat-o prima, ca sa nu mai fie nevoit sa se trezeasca atat de devreme), ci ar pleca sa se scalde in raul de ciocolata cu vanilie ce curge chiar prin fata casei. Din cand in cand ar plonja pe fundul raului, ar deschide gura mare si ar inghiti ciocolata cu nemiluita. Apoi ar lua o lopata uriasa si ar sapa in muntele de inghetata, fara teama ca mama ar fi strigat la el ca nu are voie sa manance pentru ca-l doare gatul.
Cand ar simti ca e gata sa pocneasca, s-ar culca la umbra unui copac si ar astepta sa-i vina din nou pofta de dulciuri. Nu va astepta prea mult, pentru ca narile lui o vor lua la goana (ca in desenele animate) dupa aroma gogosilor pufoase, pitite in scorburile copacilor de ciocolata. Nu va trebui decat sa