Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: Partidul lui Diaconescu are şanse să intre în Parlament, PD-L riscă să nu treacă pragul

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Partidul Poporului, o idee concepută de patronul OTV Dan Diaconescu în urma arestării sale, are mari şanse să intre în Parlament la viitoarele alegeri. Iar asta nu o spun gurile rele, ci chiar Sebastian Lăzăroiu, consilierul preşedintelui Băsescu.

Se pare că PDL a ajuns să se bată cu un partid încă nenăscut, în contextul scăderii dramatice a preşedintelui, în sondaje, unele surse din partid vorbind chiar de un procent de 10%.

"Partidul Poporului are şanse să intre în Parlament! E mai degrabă un simptom la care politicienii ar trebui să fie atenţi. În ultimul sondaj pe care l-am văzut, Partidul Poporului avea 13% ceea ce e enorm pentru un partid abia înfiinţat.

Asta arată că oamenii sunt dezamăgiţi de cele patru partide principale care se bat într-o 'cutiuţă', dar în afara cutiei se află majoritatea covârşitoare a electoratului.

Practic, un partid nou apărut poate să coaguleze foarte multe voturi din afara acestei cutiuţe în care se bat 'patru furnici', care au impresia că ăla e universul lor. De fapt, universul electoral este mult mai mare", a declarat Lăzăroiu la Televizunea Ziare.com.

În schimb, consilierul a arătat că scăderea înregistrată de preşedinte în sondaje e firească în contextul măsurilor impopulare luate.

"Cred că PD-L poate fi împiedicat să ducă la capăt reformele doar de calculele electorale individuale. Măsurile sunt impopulare şi creează o anumită depresie a partidului, a celor care vor să îşi înnoiască mandatul. Dacă stau prea mult cu ochii pe sondaje, care arată prost, atunci probabil că reforma va eşua.

Oamenii au devenit foarte reticenţi faţă de clasa politică. E un semnal de alarmă şi s-ar putea să anunţe un nou început", a atras atenţia Sebastian Lăzăroiu, îndemnând alegătorii să nu îşi pună deocamdată întrebarea "eu cu cine votez", pentru că e prea devreme.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 5 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°