Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013)
Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei, dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro.
De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevărul.ro pentru fiecare judeţ în parte. Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, la şcolile din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar în seara aceasta, până la orele 22.00, se primesc contestaţii.
Anul aceasta 3.184 de elevi, 2080 din mediul rural şi 1104 din cel urban, au susţinut examenul de Evaluarea Naţională în cele 83 de centre de examinare organizate în judeţ.
În 2012, peste 60% dintre elevii din Bistriţa-Năsăud care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut medii peste 5. Cea mai mare medie a fost 9.95, media 10 fiind inexistentă.
Vă mai recomandăm:
Matematica a dat bătăi de cap elevilor la simulările din mai
Rezultatele finale la admiterea în liceu la Bistriţa-Năsăud 2012