O ştire postată pe fluxul unei agenţii de presă mă face să încep să înţeleg ceva mai bine ce se întâmplă în jurul meu: cică în 2007 au fost confirmate 355 de cazuri de turbare! E drept, la animale. Ce garanţii avem însă că modul în care se comportă o bună parte dintre conaţionalii noştri care au responsabilităţi publice nu este determinat de un transfer, neidentificat din punct de vedere medical, al virusului de la animale la oameni? Nu avem nici astăzi o confirmare documentară, bazată pe probe, că în România ar fi fost gripă aviară, deşi fostul ministru Flutur ne ţinea zilnic prelegeri pe această temă. Ba a şi cheltuit câteva milioane bune de euro ca s-o combată. De ce n-ar fi turbarea cauza scandalului permanent la nivel înalt? Poate cineva să garanteze că acesta este un comportament normal? Că fără vreo muşcătură de ceva, oameni, altfel la locul lor, încep deodată să se agite, să sară în sus, să se congestioneze, să ameninţe, să bată cu pumnul în masă sau să se înjure la telefon? Greu de presupus.
Probabil că societatea românească este mediul propice pentru proliferarea unui virus mai puţin fatal decât cel cunoscut în analele medicale, care nu se transmite (încă) prin muşcături, ci prin aerul pe care-l respiră persoane aflate în contact permanent. Maladia a cunoscut, poate, unele mutaţii care dau persoanelor infectate aparenţe de normalitate între crize manifestate ciclic cu violenţă. Ca orice molimă, ea se poate răspândi uşor şi cred că ar trebui făcute cercetări dacă nu cumva ea poate să prolifereze şi pe calea undelor. Contactul zilnic cu televizorul, de unde se revarsă aproape continuu manifestările ce caracterizrază maladia, poate să devină fatal. Este, dealtfel, notoriu faptul că din ce în ce mai mult, la nivelele inferioare, oameni obişnuiţi încep să se manifeste precum oamenii politici.
Problema mi se pare serioasă şi cred că factorii responsab