Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii din Apuseni către Antonescu: Nu aveţi dreptul să ne condamnaţi la moarte!

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 9 septembrie 2013 ·

„Suntem profund dezamăgiţi de declaraţia dumneavoastră, „în nume personal”, care ne anunţă practic că trebuie să ne luăm adio de la speranţa de a avea locuri de muncă! Puteţi să traiţi cu moartea Roşiei Montane pe conştiinţă?... Nu avem nicio şansă la viitor aici, dacă Piaţa Universităţii face legea în Apuseni! Iar dvs. nu veniţi cu nicio strategie pentru dezvoltarea acestei zone, condamnându-ne la săracie, şomaj şi disperare!”, îi transmit lui Crin Antonescu reprezentanţii Sindicatului „Viitorul Mineritului”.

Oamenii acuză din nou că declaraţiile sale sunt făcute fără a cunoaşte situaţia locuitorilor din Apuseni.

„Noi, cei 100.000 de oameni din Apuseni, care am susţinut în ultimii zece ani mineritul la Roşia şi care i-am votat pe membrii Parlamentului şi așteptam de la ei hotărâri care să ne facă viaţa mai bună, ce ar trebui să facem? De ce noi nu contăm, ci contează doar cele câteva mii, total neinformaţi despre ce înseamnă proiectul minier, şi care nu au fost nici măcar o singură dată la Roşia Montană, dar spun că se opun locurilor noastre de muncă? Să vină la Roşia Montană să vadă cum trăim noi aici! Veniţi si dvs aici să vedeţi cum trăim noi şi cât de greu este fără loc de muncă!”, îi răspund oamenii preşedintelui Senatului.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum o ora
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 50 minute
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum 48 minute
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 22 minute
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 10 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 55 minute
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum o ora
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 9 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

19°
dum.

16°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°