Foto: Liviu Şova / Agerpres Deşi în conştiinţa colectivă guvernul de marionete şi maestrul păpuşar erau percepuţi negativ, românii îmi păreau resemnaţi şi blazaţi. Dar iată că după ultimii şapte ani de domnie progresiv abuzivă s-a uzat de dreptul de veto! Iniţial s-a ieşit în stradă spunând NU legii sănătăţii, apoi setea de dreptate s-a generalizat în mod firesc.

După două zile, în care am urmărit cu retina lipită de televizor evenimentele din Piaţa Universităţii, am decis să trec peste controversa mediatică şi să mă conving de verosimilitatea lor. N-am putut sta în casă pentru că îmi pasă! Îmi doresc ca fiul meu să poată beneficia de drepturile şi libertăţile unui stat democratic. Să poată primi educaţie într-un sistem de învăţământ performant, în care genului neutru îi şade bine cum e listat la regulile gramaticale ale limbii române, nu malformat de marile competenţe ale miniştrilor.

Să poată practica orice meserie îşi doreşte fără să fie nevoit să emigreze pentru asta şi să nu prindă o elegantă patină a timpului cu o pânză de paianjen antique pe diploma de facultate şi master precum mama sa. Nu găsesc a fi sănătoasă asistarea în tăcere la desfigurarea democraţiei prin politizarea instituţiilor de stat, abuz prin legi asumate vârâte pe grumazul societăţii în detrimentul ei, pervertirea sistemului de valori şi transformarea statului într-unul poliţienesc.

Nu vreau ca fiul meu să fie un martor dezorientat al vremurilor, cum mă simţeam eu în copilărie, când o vedeam pe mama speriată că reproduceam un banc cu Ceauşescu spus pe furiş în familie. Nu ne putem întoarce înapoi! Pentru mine Piaţa Universităţii este un exemplu de exerciţiu democratic al cetăţenilor ce prin puterea exemplului încarnează noţiunea de solidaritate. Mulţumesc celor ce au creat acest simbol şi celor care l-au resuscitat în prezent. Urnindu-te din scepticism vei observa că „ciump