Politistii de frontieră maramureşeni au suprins şi reţinut o persoană în timp ce desfăşura activităţi de contrabandă, pe malul râului Tisa, pe direcţia localităţii Piatra, care încerca să treacă 21 de colete cu 10.500 de ţigări în valoare de peste 21.000 de euro.
În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul IJPF Maramureş cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă pe direcţia localităţii Piatra, lucrătorii Poliţiei de Frontieră Maramureş au luat măsuri specifice de supraveghere şi control a zonei de competenţă, în vederea combaterii acestui fenomen.
Astfel, în data de 22 iunie, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră au observat o persoană care transporta mai multe colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a persoanei în cauză, aceasta fiind reţinută şi indentificată ca fiind Ioan T., de 49 de ani, din localitatea Piatra.
La locul faptei, au fost descoperite 21 colete voluminoase, ambalate în folie neagră. În urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 10.500 de pachete de ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 21.000 euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „complicitate la contrabandă”. Cercetările sunt continuate de către procurorii D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş şi poliţiştii de frontieră maramureşeni delegaţi de către aceştia, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.