Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 metode sigure prin care îţi distrugi căsnicia

Publicat in Adevarul, luni 17 decembrie 2012 ·

În majoritatea cuplurilor căsătorite, există cinci cauze principale de conflicte, iar ele se află aproape întotdeauna la originea divorţurilor, spun psihologii.

Numărul divorţurilor a cunoscut o creştere fără precedent, iar fenomenul afectează şi România. Fiecare cuplu trece, la un moment dat, prin cel puţin o criză majoră, care poate duce la destrămarea căsniciei dacă nu este bine gestionată. Dincolo de infidelitatea conjugală şi de problemele financiare care nu iartă prea multe cupluri în aceste vremuri, există cinci surse importante de tensiuni în cuplu, potrivit specialiştilor citaţi de cotidianul Huffington Post. Iată care sunt ele:

1. Ai mereu conflicte cu socrii. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan spune că trăinicia unei căsnicii depinde în mare măsură de relaţia cu socrii. Mai exat, de relaţia ginerelui cu aceştia. Dacă cei trei se înţeleg bine, soţia este mulţumită şi riscul de divorţ al cuplului respectiv este cu 20% mai mic decât în situaţia în care ar exista conflicte între ei. Totuşi, nici o relaţie apropiată cu socrii nu este prea sănătoasă pentru căsnicie. Mai ales apropierea dintre noră şi soacră ar putea face mai mult rău decât bine unei relaţii de cuplu, susţine un alt studiu.

2. Eşti mereu victimă în relaţie. Nu ai nicio vină pentru lucrurile care nu merg bine în relaţie; partenerul greşeşte întotdeauna. El sau ea este insensibil/ă, nu acordă deloc atenţie nevoilor tale emoţionale, aproape că uită că exişti şi dorinţele sale sunt cele mai importante. Tu nu ai pretenţii prea mari de la el şi nu-i ceri niciodată nimic. Dacă eşti de acord cu această descriere, înseamnă că nu reuşeşti să-ţi vezi defectele, iar obiceiul de a-ţi învinui în mod constant partenerul/a pentru toate lucrurile rele care se întâmplă în relaţie v-ar putea distruge căsnicia.

3. Nu reuşeşti să gestionezi furia. Este evident

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 54 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 19 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 44 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 37 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 25 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°