Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libertatea Internetului se hotărăşte în Dubai

Publicat in Jurnalul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Timp de 11 zile, Dubaiul este gazda Conferinţei Mondiale privind Telecomunicaţiile Internaţionale (WCIT-12), eveniment considerat crucial pentru neutralitatea şi libertatea internetului. Dezbaterile, la care participă 1900 de delegaţi din 193 de ţări, sunt în toi şi au provocat încă din start proteste internaţionale şi constituirea mai multor tabere, în funcţie de subiecte.

Pentru a susţine actuala stare de fapt în ceea ce priveşte politicile de securitate, neutralitate şi „liberă exprimare”, delegaţia SUA numără 123 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai unor companii precum Google, Microsoft etc. Mai mult, americanii au cerut ca Internetul să nici nu fie adus în discuţie, aşa cum au invocat ţări precum Rusia, China sau cele din Orientul Apropiat.

Din delegaţia României face parte şi ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, acesta anunţând deja sprijin pentru „libertatea şi neutralitatea internetului”, domeniu care nu ar trebui să intre sub controlul ITU ( Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor), ci „să rămână sub autoritatea unor organisme internaţionale de tip multi-stakeholder, care şi-au făcut un renume deja”.

„În ceea ce priveşte ITR-urile (Reglementările Internaţionale de Telecomunicaţii), din 1988 până în prezent, acestea s-au dovedit a fi un instrument de succes pentru dezvoltarea industriei internaţionale de telecomunicaţii. În prezent, este necesară actualizarea acestora, multe dintre prevederi nemaiavând aplicabilitate. Însă nu considerăm necesar să fie şi extinse prin noţiuni sau prevederi legate de Internet şi securitate cibernetică. Gestionarea Internetului de către o singură organizaţie internaţională poate avea un impact negativ asupra libertăţii de exprimare”, a declarat Ministrul Nica.

„Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se aplică fără excepţie, inclusiv în mediul online. Orice abatere de l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 21 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum 57 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 31 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 32 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 10 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 9 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°