Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu: UDMR ar putea vota moţiunea de cenzură a PNL

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 · ·

Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat, joi, că parlamentari ai UDMR ar fi de acord să voteze moţiunea de cenzură care va fi depusă de liberali împotriva Guvernului Boc, pentru că Uniunea "încearcă o ieşire frumoasă de la guvernare", potrivit Mediafax.

"Este în discuţie moţiunea de cenzură care se va depune în cursul acestei luni, care va fi iniţiată de PNL şi vor exista şi semnături de la PSD, în mare, şi de la alte partide. Sunt zvonuri în Parlament că UDMR încearcă o ieşire frumoasă de la guvernare şi s-ar putea, în cazul în care noi depunem această moţiune de cenzură, să obţinem voturi şi de la colegii de la UDMR", a spus Uioreanu. Potrivit acestuia, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, "Guvernul Boc se va duce".

"Trebuie văzut însă ce punem în loc. Fiindcă, în cazul în care domnul Băsescu va apela din nou la formula Boc 69, nu se va rezolva nimic. Soluţia este un guvern de tehnocraţi cu sprijin puternic politic în Parlament", a spus deputatul PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, miercuri, că că preşedintele Traian Băsescu are datoria fie să demisioneze, fie să determine Guvernul să demisioneze, fie să găsească o soluţie pentru ieşirea României din faliment.

"Dacă Guvernul Boc nu demisionează, dacă Guvernul Boc nu este demis, prin mijloace pe care suntem convinşi că domnul preşedinte le are, cum le-a avut să-l pună, pe lângă Constituţiei, le are să-l demită, dacă asta nu se întâmplă, nu putem face altceva decât o moţiune de cenzură, care nu mai depinde numai de noi. O vom înainta, o vom semna şi susţine în condiţiile unui acord politic cu celelalte partide din Parlament, cu PSD în principal, un acord politic care deja să cuprindă aceste elemente. Să convenim asupra lucrului care ni se pare cel mai important, anume evitarea creşterii taxelor şi impozitelor", spunea Antonescu.

Isărescu: Nu cred într-un guvern de t

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 36 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 12 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°