Ministerul Transporturilor va returna garanţia de 10 milioane de euro depusă de Grupul Feroviar Român pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar contul escrow de 20 de milioane de euro a fost deja deblocat, a anunţat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.ro.
„Garanţia va fi returnată, aşa cum au indicat şi consultanţii CFR Marfă, Muşat şi Asociaţii şi Deloitte. Contul escrow a fost deblocat, iar garanţia urmează să fie returnată mâine“, a spus Mănescu.
În ceea ce priveşte păstrarea lui Cristian Ghibu în conducerea comisiei de privatizare, ministrul Transporturilor a negat acest lucru.
Ea a adăugat că va prezenta un nou calendar al privatizării CFR Marfă în Guvern la finele săptămânii.
Privatizarea CFR Marfă a eşuat întrucât statul nu a obţinut acordul băncilor creditoare pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut suficient timp pentru a analiza concentrarea după preluarea de către Grup Feroviar Român (GFR).
La 14 octombrie, data-limită pînă la care GFR trebuia să plătească, societatea încă nu depusese toate documentele la Consiliul Concurenţei.