Anunţul premierului Victor Ponta privind o posibilă amânare a accizei la motorină, în contextul în care preşedintele Traian Băsescu anunţase că nu va promulga bugetul pe 2014 în condiţiile iniţiale, arată o victorie a şefului statului şi o înfrângere a şefului Guvernului, a apreciat, luni, senatorul Sorin Roşca Stănescu.
"Se vede (anunţul lui Ponta privind amânarea accizei la motorină - n.r.) ca o victorie a lui Băsescu şi ca o înfrângere a lui Victor Ponta", a declarat senatorul Sorin Roşca Stănescu, luni, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
În ceea ce priveşte aplicarea accizei, Roşca Stănescu a amintit:
"Eu am spus de la început că acciza e bună, dacă merge la drumuri şi e rea dacă nu merge numai la drumuri. Se pare că cei care au pus-o nu prea sunt hotărâţi unde merge, pentru că domnul Voinea a cam bâlbâit-o cu direcţia unde se îndreaptă acciza", a adăugat Stănescu.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că Guvernul intenţionează să amâne introducerea accizei de 7 eurocenţi la motorină pentru o perioadă de trei luni, perioadă în care se vor căuta soluţii.
Parlamentul a adoptat, pe 4 decembrie, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.
Traian Băsescu a anunţat, pe 2 decembrie, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Citeşte mai multe despre: acciza motorina amanare acciza motorina Victor Ponta Sorin Rosca Stanescu buget2014 Subiectiv Subiectiv cu Razvan Dumitrescu
Anunţul premierului Victor Ponta privind o posibilă amânare a accizei la motorină, în contextul în care preşedintele Traian Băsescu anunţase că nu va promulga bugetul pe 2014 în condiţiile iniţiale, arată o victorie a şefului statului şi o înfrângere a şefului Guvernului, a apreciat, luni, senatorul Sorin Roşca Stăn