Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai scot la licitaţie băncile din Sălaj

Publicat in Salajeanul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Dovada că perioada de criză economică nu s-a încheiat este şi numărul încă mare de sălăjeni care nu reuşesc să îşi achite creditele şi ajung, astfel, să îşi piardă casele în favoarea băncilor creditoare.

Potrivit site-urilor principalelor bănci care au sucursale în judeţul nostru, zeci de apartamente şi case, puse ca garanţie la contractarea creditelor ori ipotecate, sunt scoase în această perioadă la licitaţie de către băncile comerciale. Spre exemplu, BCR scoate la licitaţie în zilele următoare patru apartamente, toate în Zalău, preţul de pornire fiind cuprins între 25.377 de lei pentru un apartament cu o cameră şi 112.955 de lei pentru unul cu patru camere. Aceeaşi bancă scoate la licitaţie şi patru case, preţul de pornire a licitaţiilor în cazul acestora fiind cuprins între 66.882 de lei şi 727.800 de lei, acesta din urmă fiind pentru o casă cu patru nivele din Zalău.

Intesa Sanpaolo Bank vinde, tot prin licitaţie publică, şase apartamente, preţurile acestora pornind de la sume cuprinse între 59.000 şi 113.000 de lei. Banca Transilvania scoate la licitaţie, în perioada următoare, patru apartamente, ale căror preţuri de pornire variază, în funcţie de mărime şi de amenajările interioare, între 29.000 şi 65.000 de euro. Cele mai multe imobile sunt scoase la mezat de către BRD, sucursala de aici oferind spre vânzare nouă apartamente, la preţuri ce pornesc de la 42.000 de lei. Şi Raiffeisen are apartamente scoase la vânzare – opt la număr – la preţuri de pornire cuprinse între 7.700 şi 43.583 de euro.

Dovada că perioada de criză economică nu s-a încheiat este şi numărul încă mare de sălăjeni care nu reuşesc să îşi achite creditele şi ajung, astfel, să îşi piardă casele în favoarea băncilor creditoare.

Potrivit site-urilor principalelor bănci care au sucursale în judeţul nostru, zeci de apartamente şi case, puse ca garanţie la contractarea c

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 32 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 5 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 57 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°