Cădea lapoviţa şi seara se lăsa pe West 23rd Street cînd Laura şi cu mine ieşirăm în balcon, la Chelsea Hotel, să tragem un fum. Nu mai poţi fuma nicăieri în New York, dar noi eram la Chelsea Hotel, unde mor poeţi, un rocker şi-a ucis iubita, pereţii sînt acoperiţi cu lucrările pe care artişti le-au lăsat în locul notei neachitate şi fumul este cordonul de legătură între aceste poveşti. Am privit fereastra luminată de la etajul al doilea al clădirii de vizavi. Nişte bătrîni tot treceau prin rama ferestrei, îşi atîrnau hainele în cuier şi îşi aranjau părul într-o oglindă nevăzută. O femeie îşi trecu la repezeală pieptenul prin părul argintiu, tuns băieţeşte. - Ce crezi că se-ntîmplă? - întrebă Laura. - O şedinţă de partid comunist - zic eu. Nu ştiu ce m-a făcut să spun asta, poate felul în care bătrîneii îşi puneau hainele în cuier, la dungă, sau poate vanitatea lor neatinsă şi eficace. - Par bine îmbrăcaţi, poate este o reuniune a societăţii teosofice... - speculează Laura. Oamenii lui Rudolph Steiner, poate. Aşa că a trebuit să aflu ce şi cum. Mi-am pus haina şi am şerpuit prin trafic. M-am dus şnur la uşa din faţă, am urcat la etajul al doilea - şi am dat peste o adunare gălăgioasă, plină de mese înghesuite. Era un bufet imens şi un bar cu toate cele, chiar şi un tip cu căciuliţă de Moş Crăciun. O lozincă deasupra unei scene spunea: NU VREM RĂZBOI PENTRU PETROL. M-am îndreptat către o tejghea pe care se aflau tot felul de chestii care puteau fi achiziţionate printr-o "donaţie": mici insigne cu pumni ridicaţi,
tricouri, dintre care unul cu Che Guevara, iar altul cu lozinca Ligii Tineretului Comunist, "80 de ani de luptă", urmată de o adresă de website. Bingo! Liga Tineretului Comunist organiza un dineu post-Crăciun pentru bătrînii comunişti. Bătrînii se distrau pe cinste, certîndu-se în drumul de la bufet la mese, continuînd ceea ce-mi imaginam a f
