Profitul net al Microsoft a scazut cu 18%, la 3,57 miliarde de dolari, iar veniturile s-au contractat cu 14%, la 12,92 miliarde de dolari, in primul trimestru fiscal, incheiat la 30 septembrie, comparativ cu intervalul similar din 2008, potrivit datelor publicate de companie.
Microsoft a obtinut un profit operational de 4,48 miliarde de dolari, in scadere cu 25 de procente fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Rezultatele reflecta amanarea incasarii unor venituri de 1,47 miliarde de dolari pentru trimestrele viitoare, impactul diluarii cu 0,12 dolari a profitului pe actiune, ca efect al unui program destinat Windows 7, precum si vanzarile Windows 7 catre unii clienti inainte ca sistemul de operare sa fie disponibil pe piata.
"Suntem foarte multumiti de performantele trimestriale, in special de cererea ridicata pentru Windows", a declarat Chris Liddell, director financiar la Microsoft.
Liddell a adaugat ca a fost mentinuta disciplina in privinta costurilor, ceea ce a permis companiei sa obtina profituri ridicate in pofida conditiilor dificile din piata.
Windows 7 si Windows Server 2008 R2 au fost lansate pe piata mondiala la 22 octombrie.
Tot in aceasta luna, Microsoft a lansat si Microsoft Exchange Server 2010, destinat companiilor, in timp ce in iulie a anuntat un parteneriat strategic cu Yahoo! in domeniul serviciilor de cautare online.
Microsoft si-a redus previziunile privind cheltuielile operationale la 26,2 miliarde de dolari, de la 26,5 mld. dolari, pentru anul financiar care se va incheia la 30 iunie 2010.
Potrivit analistilor citati de Reuters, rezultatele sunt peste asteptari, iar actiunile Microsoft au urcat cu 8%, la 28,68 dolari pe unitate, prin tranzactiile electronice.
Profitul net al Microsoft a scazut cu 18%, la 3,57 miliarde de dolari, iar veniturile s-au contractat cu 14%, la 12,92 miliarde de d