„Mă numesc Corneliu Petruş Stoian, sunt îmbarcat pe nava «Chem Faros» din luna mai 2010 în funcţia de wiper şi vă rog foarte mult să mă ajutaţi să ajung în România. Nu fac parte din personalul de siguranţă al navei şi am de primit drepturi salariale restante în sumă de 4.000 dolari, în ţară am soţia foarte grav bolnavă şi am plecat ca să o pot ajuta şi am nevoie de ajutorul dumneavoastră. În speranţa unei rezolvări favorabile, aştept un răspuns de la dumneavoastră". Aceasta a fost scrisoarea disperată a unuia dintre marinarii blocaţi într-un port din Bahamas, trimisă lui Dorel Onaca, cel care, de-a lungul anilor, a reuşit să aducă în ţară marinarii români aflaţi în dificultate, inclusiv un echipaj răpit de piraţii somalezi. Sâmbătă dimineaţă, ora 9.00, ora României, şi ora 1.00, ora locală în Bahamas, s-au încheiat negocierile dintre Dorel Onaca, reprezentanţii băncii ce a pus sechestru pe navă şi autorităţile locale. S-a reuşit obţinerea drepturilor salariale a trei dintre oameni şi trimiterea lor acasă. Aceştia au ajuns aseară în România, aproape de miezul nopţii, cu o cursă de Londra. Este vorba de comandantul navei, Mihai Costache, şeful mecanic, Vasile Stan, aceştia doi fiind îmbarcaţi din data de 6 mai a.c., şi ofiţerul Ion Armăsaru, care se află pe mare de un an şi patru luni. „După negocieri ce au durat până la ora 1.00 dimineaţa (ora 9.00, ora României - n.r.), am reuşit să obţinem plata integrală a salariilor celor trei şi îi vom trimite în ţară", a declarat Dorel Onaca,. Acesta a mai menţionat că sunt discuţii în continuare cu reprezentanţii băncii, pentru obţinerea celorlalte salarii. „Am putea şi azi să îi trimitem în ţară, dar preferăm să îi mai ţinem puţin aici, să îi trimitem şi pe ei cu bani acasă", a mai adăugat Onaca.
Amintiri din Bahamas
„Sincer, nu mai aveam nicio speranţă de nicăieri. După ce au plecat acasă şi ultimi 6 filipinezi, s