Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neajunsurile Windows 8: Touchscreen-ul nu pare să-i intereseze pe clienţi

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 31 decembrie 2012 ·

Deşi interfaţa touch este una dintre cele mai importante caracteristici ale Windows 8, îmbogăţind semnificativ experienţa utilizatorului, numărul clienţilor care cumpără computere cu ecran tactil este extrem de redus, din cauza ofertei deficitare şi a preţului mai ridicat.

Doar 5% dintre laptop-urile cu Windows 8 vândute de la apariţia sistemului de operare (sfârşitul lunii octombrie) până la 15 decembrie au fost echipate cu ecran tactil, potrivit datelor NPD Group, preluate de CNN Money.

Utilizarea Windows 8 fără ecran touch este posibilă, însă este ca şi cum utilizatorul ar arunca la gunoi telecomanda unui televizor şi s-ar ridica de pe canapea de fiecare dată când vrea să schimbe canalul, notează CNN Money, citat de Mediafax.

Producătorii de PC-uri au adus însă pe piaţă un număr redus de modele echipate cu touchscreen. Spre exemplu, la Best Buy, unul dintre cei mai mari retaileri americani, numai 30 din cele 700 modele de laptop-uri disponibile au ecran tactil. Doar două dintre acestea sunt în lista cu cele mai bine vândute produse din ultima perioadă.

O altă problemă este preţul laptop-urilor cu touchscreen, sensibil mai ridicat decât în cazul modelelor mai simple. În SUA, un laptop cu ecran touch costă cu până la 150 de dolari mai mult decât unul similar, însă fără touchscreen.

Diferenţa de preţ ar putea părea mică, însă ecranul touch ar putea fi o caracteristică neglijabilă în opinia clienţilor.

Microsoft a pus accentul pe interfaţa touch în campania de promovare a Windows 8.

Integrarea puternică a ecranului tactil simplifică şi îmbogăţeşte utilizarea interfeţei, dar a adus şi critici sistemului de operare, recenziile de pe internet relevând că interfaţa ar fi greu de utilizat în mod tradiţional, cu tastatură şi mouse.

Oferta săracă şi preţul ceva mai ridicat al laptop-urilor cu touchscreen sunt determinate în

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°