- Trei vagabonzi s-au instalat într-un vechi pavilion de muzică dintr-o piaţă pariziană. Doi din ei pleacă devreme la cerşit şi după mâncare, iar al treilea rămâne să păzească modestul lor avut, strâns în mijlocul platoului: ţoale, sticle, cartoanele pe care dorm.
Trec în câteva rânduri prin piaţă, în zile diferite şi la ore diferite, şi-l văd pe homlesul de pază mergând în cerc, cu capul în piept, ca întemniţaţii într-o celulă strâmtă. Pentru că nu-l văd niciodată stând, conchid că merge în cerc ore în şir. Nu ştiu dacă omul e acelaşi sau dacă cei trei procedează în schimburi, ca-n armată. Nu sunt singurul care se opreşte să-l privească pe vagabondul care se roteşte. Acolo, sus, pe platforma pe care urcau odinioară fanfarele, se simte protejat şi nu dă nici o atenţie mulţimii de gură cască. Simt că ceva îmi scapă şi, dintr-odată, realizez ce. De fapt şi eu mă învârt în jurul acelei pieţe de o săptămână, mai mult fără treburi, decât cu un rost. Toţi ne rotim, unii în cercuri mici, alţii în cercuri mai largi. Când cercul e mare, nu-ţi dai seama că te învârteşti în jurul unui punct. Tot un învârtit e şi înconjurul planetei. De doi ani, iau un medicament contra vertijului. Uneori, fără un motiv anume, totul în jur începe să se învârtească. Poate că aşa simte şi vagabondul, că el stă pe loc şi că planeta intră în vertij. Îi povestesc toate astea unui medic, iar medicul mă priveşte şi spune: Depinde ce medicament iei.
- Într-un magazin, sunt de vânzare plăpumi cu puf de pinguin. Pe moment, nu mă sesizez de absurdul reclamei. Apoi apar întrebările: Cum, adică, puf de pinguin? Cine tunde pinguini? Pleacă frizerii la poli, să prindă pinguini şi să-i tundă? Ce viaţă duce un pinguin tuns? Să existe şi crescătorii de pinguini pentru puf? Pinguinii se mănâncă? Ce oroare: ciorbă de pinguin, sărmăluţe de pinguin, pinguin în sos de usturoi!
-