Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei care nu se iubesc

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2011 ·

Îmbătrânind, o doamnă, care a compensat toată viaţa prin deşteptăciune o înfăţişare complet lipsită de armonie, a renunţat la toate oglinzile din casă, nu a mai permis să fie fotografiată şi le-a impus prietenilor şi rudelor să nu mai facă aprecieri de genul „ce bine arăţi azi” sau „se vede că nu prea dormi”. Nu m-am iubit niciodată, şi-a explicat ea deci­ziile, dar nu vreau să ajung să mă detest. În tinereţe, puteam să spun că nu sunt eu aceea din oglindă, dar acum trebuie să accept că oglinda spune adevărul.

În ce mă privea, nu m-a preocupat urâţenia ei. Femeile, dacă nu-s frumoase, nu sunt în nici un fel. Aşa judeci la vârsta la care chestiunea frumosului feminin te preocupă, iar apoi judeci cu detaşare, fiindcă de acum ştii cum se fac ele frumoase.

Oglinda n-ar fi trebuit inventată. Până la apariţia oglinzii, conta felul în care te reflectai în reacţiile celorlalţi. Atitudinea lumii faţă de tine îţi spunea cum eşti în întregime, nu numai cum îţi este chipul. Cei care nu se iubesc de fapt nu-şi iubesc faţa. Femeile se compară între ele şi sunt frumoase sau nu în relaţie cu felul de a fi perfecte al celorlalte femei arătoase. Bărbaţilor le e destul că-şi pot suporta cu un zâmbet ima­ginea din oglindă. Bărbaţilor le e de ajuns că nu sunt atât de urâţi ca alţii. Bărbaţii nu se obişnuiesc cu chipul lor, bărbaţii se conso­lează cu ce le-a fost dat. Fe­meilor trebuie să le zici tot timpul că-s frumoase, iar efectul elogiului e hotărât mai intens la cele care suferă că nu sunt. Cu o singură laudă a bărbăţiei sale la tinereţe, bărbatul e consolat toată viaţa.

Eu, unul, n-am căutat în oglindă să aflu ce fel de mutră am, ci doar ce-mi zice mutra despre mulţumirile şi eşecurile mele de toate naturile. M-am citit, nu m-am contemplat. Nu m-am întrebat dacă mă iubesc sau dacă mă resping. Mi-a fost suficient că nu aveam parte de respingeri directe sau ipocrit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum o ora
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 31 minute
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Liga 2: Antrenorul Eugen Neagoe pleacă de la FC Argeş

News.ro acum 20 minute
Gruparea de ligă secundă FC Argeş a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord privind încetarea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Eugen Neagoe şi staful acestuia. Antrenorul în vârstă de 56 de ani a fost la cârma echipei timp de 16 partide. N

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum 17 minute
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 33 minute
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Biserica Ortodoxă exercită Putere şi influenţă în România. Este un fel de biserică oficială. Poate unii vor să facă Republica Naţional-Ortodoxă Română

Ziarul Financiar acum 43 minute
„Nu toţi românii sunt credincioşi, creştini. Sau sunt credincioşi şi de alte culte, că toate cultele primesc bani. Ştiţi ce se întâmplă? 1% s-au declarat liber-cugetători, cum spunea nea Nelu. Dacă îi întrebai acum 50 de ani, 50% erau liber-cugetăto

Trenurile circulă cu întârziere, la metrou, din cauza unor defecțiuni. La ce intervale ajung în stații

Adevarul acum 2 ore
Metrorex anunță că  circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu întârzieri, din cauza unei defecțiuni la sistemul de automatizare a traficului.

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum o ora
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum o ora
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Vremea

București
acum

20°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

22°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°