Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii furnizorului de agent termic duc facturile la populaţie în locul poştaşului

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Furnizorul de agent termic economiseşte 100.000 de lei de când nu mai trimite facturile prin poştă. Banii astfel strânşi ajung în conturile Distrigaz şi mai reduc puţin din datoriile extrem de mari pe care compania le are faţă de distribuitorul de gaze.

Iulian Papa este unul dintre casierii de la ENET SA care, după program, ia oraşul la pas pentru a duce facturile către consumatori.

Împarte în fiecate lună peste 3.000 de facturi şi a început să îşi cunoasă zona de care răspunde mai bine decât un poştaş adevărat.

Indiferent de vreme, în fiecare zi pleacă la drum cu geanta plină cu facturi pentru a-şi duce norma lunară la capăt. „Decât să ne scadă din salarii sau să nu ni le dea la timp, preferăm să ducem noi facturile. Am mers pe bâjbâite, la început, dar am învăţat traseul", ne-a spus Iulian.

Toate cele 20.000 de facturi emise lunar de furnizorul de agent termic sunt puse în cutiile poştale de doar şase angajaţi: trei casieri şi trei funcţionari care în timpul programului se ocupă de centralizarea datelor.

Fiecare primeşte lunar în plus la salariu 300 de lei pentru efortul depus.

Economii în contul Distrigaz

Conducerea unităţii a decis să înlocuiască factorul poştal cu angajaţii proprii pentru a face economii şi pentru a achita o parte din datoriile către Distrigaz. „Până acum tot rămânea oraşul fără apă caldă în toiul verii sau fără căldură, iarna, deoarece Distrigazul ne oprea gazele din cauza datoriilor. Aveam chiar şi 100 de miliarde de lei vechi neplătite de şase luni. În plus, am avut şi întârzieri salariale către angajaţi şi am decis să eliminăm toate cheltuielile inutile. Banii economişiţi merg în contul datoriilor către Distrigaz. Acum avem o restanţă la ei de 12 milioane de lei, pentru că încă plătim la factura din decembrie. Vor veni şi penalităţile", ne-a spus îngrijorat directorul ENET SA Focşani, Valter Popescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 22 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 53 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 23 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 53 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°