Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine e Stelian Fuia, viitorul ministru al Agriculturii: politicianul polivalent care i-a certat pe protestatari şi l-a făcut "tembel" pe Ponta

Publicat in Gandul, marți 7 februarie 2012 · ·

Propunerea PDL pentru Ministerul Agriculturii este deputatul şi preşedintele PDL Călăraşi, Stelian Fuia.

Stelian Fuia este doctor în ştiinţe agricole, titlu obţinut în 1999. În acelaşi an, a făcut cursuri de marketing şi management la Harvard şi la Universitatea Kellogg din Chicago. În prezent, el este preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.

Deşi se află pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte prezenţa la şedinţele Camerei şi ale Comisiei pe care o prezidează (fiind prezent la doar 64% dintre ele), Stelian Fuia s-a remarcat prin numărul de legi propuse şi varietatea acestora: agricultură, educaţie, sănătate, finanţe, urbanistică şi altele.

Conform site-ului Camerei Deputaţilor, el a propus 59 de legi din 2008 încoace (locul 24 între deputaţi la acest capitol), printre care reducerea TVA la 12%, introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români din străinătate (aflată la comisii), dar şi multe legi legate de agricultură.

Dintre acestea, majoritatea au fost respinse, retrase sau se află încă la comisii, una singură fiind aprobată (cea legată de Zona Metropolitană Bucureşti).

I-A IRONIZAT PE PROTESTATARI ŞI L-A FĂCUT "TEMBEL" PE PONTA

Fuia s-a remarcat prin declaraţiile virulente la adresa Opoziţiei, a presei, dar şi a protestatarilor antiguvernamentali sau a subsecretarului de stat Raed Arafat.

Într-o postare pe site, Fuia sugerează faptul că, la Cluj, PNL a scos oamenii în stradă, să protesteze împotriva Guvernului şi a preşedintelui. De asemenea, Fuia spune că protestatarii "apără cu îndârjire" sistemul medical, deşi acesta este criticat vehement de toată lumea. "Nu se vrea schimbare şi nici implicarea unor entităţi private. Bolnavi fiind, aceşti vajnici apărători medicali nu au apelat şi ei vreodată la un stomatolog (care e privat) sau la un medic de famlie (tot privat)?",

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 52 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°