Zvonul potrivit căruia oficialii din Ştefan cel Mare ar fi interesaţi de fundaşul stânga al gorjenilor este dezminţit de preşedintele grupării din Târgu Jiu, Condescu afirmând că Alexandre Cardoso va continua cu Pandurii.
Trecerea lui Cardoso la Dinamo a revenit în actualitate, brazilianul fiind considerat un înlocuitor perfect pentru Cristi Pulhac, dorit de gruparea spaniolă Real Valladolid, echipă ce ocupă locul 17 în Primera Division. Conform site-ului prosport.ro, Alexandre Cardoso ar fi prima variantă de înlocuire a lui Pulhac, care ar fi fost transferat în Spania, însă mutarea nu este confirmată nici de către oficialii lui Dinamo, nici de cei ai clubului Pandurii. Preşedintele pandurilor, Marin Condescu, care a ajuns ieri în Antalya, a dezminţit faptul că Dinamo ar fi interesată de fundaşul brazilian. „Nu e nimic adevărat. Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo. S-a tot vorbit prin presă, însă nu e nimic concret. Cardoso este şi va rămâne la Pandurii. El mi-a spus că aici se simte foarte bine, Târgu Jiul e a doua lui casă. Ce motive ar avea să plece?“, a declarat Condescu. Şi la finalul turului s-a discutat de faptul că Alexandre Cardoso ar fi pe lista de achiziţii a clubului Dinamo, însă nu s-a concretizat nimic, cel puţin până în acest moment.
Alexandre Cardoso a evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu, în turul campionatului, 1.440 de minute, lipsind la un singur joc din cauza unor probleme medicale, brazilianul reuşind şi un gol, chiar împotriva lui Dinamo, în remiza, 1-1, obţinută de Pandurii în Ştefan cel Mare.
Vranjes, jucător
promiţător
Mijlocaşul Stojan Vranjes a debutat la Pandurii Târgu Jiu în amicalul, 0-0, cu austriecii de la SV Ried, bosniacul evoluând doar o repriză. Vranjes a făcut cuplu în centrul liniei mediane de la Pandurii cu Păcurar, folosit mijlocaş defensiv, evoluţia sa fiind marcată de lipsa relaţiilor