Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sufletul. Puncte de veghere" din nou pe scena brăileană

Publicat in Vocea Brailei, vineri 11 ianuarie 2013 ·

* spectacolul se reia după o pauză de mai bine de un an

În acest weekend, brăilenii se vor putea delecta cu un spectacol de marcă, purtând semnătura regizorului Radu Afrim, "Sufletul. Puncte de veghere". Această montare a avut premiera în septembrie 2009, dar nu s-a mai jucat de mai bine de un an din cauza indisponibilităţii unor actori. Cum problemele s-au rezolvat, teatrul a reluat acest spectacol care are foarte mult succes la public.

Asistent de regie este Septimiu Stoica, iar de coregrafie s-a ocupat Andreea Gavriliu. Selecţia costumelor a realizat-o Ana Pavel, iar costumele purtate de Liliana Ghiţă au fost create de Cosmin Florea. Radu Afrim a realizat şi ilustraţia muzicală. Din distribuţie fac parte: Liliana Ghiţă, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Dan Moldoveanu, Monica Ivaşcu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan, Alexandru Petcu şi Neluţu Spălatu. Este o comedie neagră cu influenţe balcanice, scrisă de un dramaturg austriac de origine bulgară, Dimitri Dinev. Trei colegi, trei copii, o bocitoare şi o stripteuză veghează asupra lui Nikodim în noaptea trecerii dincolo. Dar drumul pe care trebuie să îl parcurgă sufletul e cu două sensuri. Noaptea vegherii devine un spectacol fabulos al întâlnirii dintre cele două lumi. Reprezentaţiile vor fi susţinute în Sala Mare, sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00.

Vineri, în Sala Studio, se va juca spectacolul "Cum am învăţat să conduc" de Paula Vogel, regizat de Chris Nedeea. În acest spectacol joacă: Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Emilian Oprea, Emilia Mocanu, Cătălina Nedelea / Elena Andron.

* spectacolul se reia după o pauză de mai bine de un an

În acest weekend, brăilenii se vor putea delecta cu un spectacol de marcă, purtând semnătura regizorului Radu Afrim, "Sufletul. Puncte de veghere". Această montare a avut premiera în septembrie 200

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 40 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°