Contra stă lîngă Javi Moreno. Soţia l-a anunţat pe iberic că va fi tată, e extrem de bucuros. În faţa lor e Delfi Geli, fost la FC Barcelona, fost la Atletico, campion al Spaniei. Karmona, basc din tată-n fiu, căpitanul, "fierbe". Cruyff cel mic vrea să rupă uşa şi să iasă mai repede pe teren. A jucat la Manchester, a bifat meciuri la Barcelona, dar nu a prins nici un ultim act ca ăsta... În vestiar miroase a unguent, a iarbă şi a orgoliu. "Mă băieţi, voi vă daţi seama pînă unde am ajuns?". Nimeni nu poate răspunde la întrebarea antrenorului Mane, pentru că, sincer, chiar nimeni nu-şi dă seama. Totul a pornit, aşa, dintr-o joacă, şi uite, Deportivo Alaves a ajuns în finala Cupei UEFA, contra lui Liverpool, la Dortmund!
16 mai 2001. Mulţi spun, şi astăzi, că partida aceea contra "cormoranilor" a fost cea mai frumoasă întîlnire din UEFA jucată în perioada modernă. Babbel a deschis scorul, un Gerrard tinerel, l-a majorat. Spaniolii n-au murit, Contra a croşetat pe dreapta, i-a rupt frînele lui Murphy, a centrat pentru...capul lui Ivan Alonso şi s-a făcut 2-1. Owen a scos un penalty, dar e prea mic pentru a-l rezolva pînă la capăt şi McAllister, omul meciului, execută pentru 3-1.
Dar bascii formează o trupă unită. În 1998 erau în Segunda, acum joacă o partidă transmisă în direct în 61 de ţări. N-ar fi păcat? Cosmin trage trupa după el. Alt goblen, tot pe dreapta, centrare şi Javi Moreno nu ratează. Camerele merg pe gura lui "Guriţă". "Vamooossss!!!" Javi o dă prin zid, Westerveld o scoate din plasă. E 3-3 şi tot stadionul e în picioare. Fowler dă din pene, aprinde beculeţele de la tabelă de 4-3, dar Jordi trimite jocul în prelungiri.
Bascii marcheză ultimii, englezii cîştigă
Mane, antrenorul spaniolilor, în transă la vestiar. Urlă. "Hai, mă copilaşi, mai avem puţin! Nu uitaţi că suntem o echipă. Nu uitaţi de ieşirile noastre de joi seara!
