Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de importante sunt workshop-urile

Publicat in Jurnalul, vineri 1 martie 2013 ·

Abundenţa cursurilor de formare sau de specializare, de ateliere şi traininguri organizate în ultimii ani îi poate face pe unii să creadă că toate acestea sunt inutile şi, în cel mai bun caz, un bun prilej de socializare. Însă, chiar cei mai buni oameni din piaţa de publicitate şi PR spun că nu ar fi ajuns la aceste performanţe fără participarea la unele traininguri.

Unul dintre susţinătorii nevoii de participare la workshopuri este Bogdan Naumovici – director de creaţie în cadrul 23 Communication Ideas – care recunoaşte că a avut mereu ceva de învăţat din traininguri. “Dacă faci ce trebuie şi cu cine trebuie, trainingurile sunt extraordinar de bune. Mie mi-au schimbat cariera şi, mai ales rata de succes. N-am avut nicio diplomă la niciun curs. Nu diploma sau durata cursului contează. Unul a durat trei zile, dar a fost printre cele mai importante, din punctul meu de vedere. Făcute de cine trebuie, cum trebuie şi, mai ales, ascultate de cine trebuie, aceste workshopuri pot fi foarte eficiente. Problema e să aplici ce-ai învăţat”, spune Bogdan Naumovici.

În opinia lui, diplomele obţinute în urma participării la cursuri, fie că este vorba despre studii universitare sau despre cursuri de formare profesională şi workshopuri, sunt absolut irelevante şi nu contează la angajare. “Poate că există oameni care angajează pe bază de diplomă, însă eu nu i-am întâlnit. În lumera în care m-am învârtit eu n-am întâlnit treaba asta. Nu m-a întrebat nimeni ce-am studiat. M-au întrebat ce ştiu să fac. Noi, în publicitate, avem norocul, dar şi ghinionul, ca tot ce facem să fie foarte public”, mai spune Naumovici.

Despre importanţa participării la workshopuri vorbeşte şi Mirela Meiţă, general manager Chelgate România: “Workshopurile sunt ideale pentru cei care vor să lucreze pe piaţa reală, deoarece au ocazia să înveţe direct de la profesionişti. Un studen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°