Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Director nou la Banca Transilvania

Publicat in CityNews Alba, marți 14 mai 2013 ·

Omer Tetik este noul director general al Băncii Transilvania, potrivit unui comunicat remis în această dimineaţă de instituţia financiară. Mandatul său va începe din 1 iunie, iar exercitarea funcţiei va fi făcută după avizarea sa de către BNR.

Înainte de a fi numit în această funcţie, Omer Tetik a fost preşedinte al Credit Europe Bank România şi al Consiliului de Administraţie al respectivei bănci.

„Îi spunem bun venit lui Omer Tetik în echipa noastră, o persoană compatibilă cu viziunea băncii. Experienţa profesională şi calităţile personale sunt cartea sa de vizită pentru o asemenea poziție în cadrul Băncii Transilvania. Omer Tetik are întreg suportul meu şi al Consiliului de Administraţie pentru a pune în aplicare strategia BT”, a declarat Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Noul director general al Băncii Transilvania va raporta direct Preşedintelui Consiliului de Administraţie BT, Horia Ciorcilă.

Omer Tetik are 40 de ani, este cetăţean român, de origine turcă şi este născut în Germania, iar în România trăieşte de 13 ani. "Cu toate că este unul dintre cei mai tineri directori generali pe care îi au băncile din România, are o experienţă foarte vastă în domeniul bancar, de peste 17 ani. A ocupat poziţii în domeniul bancar atât în România, cât şi în Turcia şi Rusia. Este absolvent al Faculty of Economics - Middle East Technical University, din Ankara şi vorbeşte fluent 4 limbi străine, inclusiv româna", se arată în comunicatul BT.

„Sunt foarte onorat să fac parte, de acum înainte, din top managementul Băncii Transilvania, cu atât mai mult cu cât oportunitatea a venit din partea uneia dintre cele mai mari bănci din România. Dintotdeauna am admirat povestea de succes a acestei bănci, spiritul său antreprenorial şi abordarea inovativă. Îmi asum cu entuziasm şi responsabilitate noua provocare, pentru

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 15 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°