Actriţa Violeta Popescu, de la Teatrul Naţional “vasile Alecsandri” din Iaşi a murit duminică, 9 iunie.
Am fost colege! Era una dintre actriţele insolite ale scenei româneşti şi mai ales ale celei ieşene. Făcea parte din generaţia noastră formată din Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Mircea Andreescu, Costel Constantin, Vali Seciu, Mariana Mihuţ, VIRGIL Ogăşanu, Ilinca Tomoroveanu, Ştefan Radof, Lucian Iancu, Monica Ghiuţă, Florina Cercel.
Eram cei mai buni! Spun asta pentru că aşa cred, pentru că întotdeauna m-am mândrit că fac parte dintre ei toţi şi pentru că acum suntem la vârsta a treia când nu mai deranjăm pe nimeni.
A fost odată ca niciodată Violeta Popescu, o actriţă stranie cu trăsăturile apăsat desuete, cu o duritate melancolică, foarte teatrală în firescul ei. Spun asta gândind o mare subtilitate a emploi-ului ei teatral, avea un zâmbet abia mijit, o tristeţe care o istovea şi care dădea publicului nelinişti, o voce cultă şi un dramatism care culpabiliza făcându-ne vinovaţi de sărăcirea dragostei, a purităţii, a iluziilor moarte – era ceva cunoscut demult uitat, o nostalgie închisă într-o ecluză, din care ieşea cu un umor extrem de inteligent. Jocul ei actoricesc mai avea şi o remarcabilă sobrietate.
După terminarea Institutului de Teatru, am plecat împreună în Iaşul meu natal. Mai era cu noi Costel Constantin, care o iubea năvalnic. Ne alesese regizorul Crin Teodorescu, care ne-a şi cultivat pe toţi trei. Violeta a rămas la Iaşi pentru că s-a îndrăgostit pe toată viaţa de Sergiu Tudose, când am jucat în piesa lui Arluzov “Bietul meu Murat”. Erau atât de îndrăgostiţi, încât atunci când se juca spectacolul se programau naşteri peste 9 luni! Atingeau cu dragostea lor pe toţi cei din jur. A fost o actriţă romantică. A jucat mult. Iaşul meu este onorat că ea i-a cerut cetăţenie! Era timidă şi de aceea cu