Practică gimnastică aerobică de 3 ani. A mers la competiţii sportive în întreaga ţară şi a obţinut rezultate de care este mândră. Visează să devină profesoară de gimnastică.
În urmă cu 3 ani a păşit pentru prima oară în sala de gimnastică aerobică de la Palatul Copiilor Adrian Băran din Slatina. Prietena sa a fost cea care a convins-o să se înscrie la cerc. „O colegă de-a mea de clasă mergea la gimnastică şi mi-a spus şi mie cât de frumos este, că doamna profesoară este înţelegătoare. Eu îmi doream să am o activitate extraşcolară dar nu ştiam ce să aleg, aveam destule opţiuni. Şi atunci m-am decis să mă înscriu şi eu la gimnastică aerobică“, îşi aminteşte Alina Tudor. Fiecare început este greu, şi aşa a fost şi în cazul Alinei. Şpagatul, sfoara şi cumpăna au pus-o în dificultate, dar prin multă muncă a reuşit să le facă perfect. „Mi s-a părut mai greu la început. Nu-mi ieşea bine nimic din ce făceam, dar îmi plăcea, am fost ambiţioasă, am muncit mult şi a fost bine până la urmă. Cred că dacă îţi doreşti ceva şi îţi place ceea ce faci nu are cum să nu îţi iasă“, spune gimnasta.
Se antrenează zilnic
Merge aproape zi de zi la sala de gimnastică, mai ales în perioada competiţiilor. Munceşte mult, iar rezultatele obţinute la competiţiile din toată ţara demonstrează cel mai bine acest lucru. „Am mers la concursuri la Craiova, la Petroşani. Am câştigat şi locul I, II dar şi III. Sunt mulţumită de rezultatele mele, dar cred că oricând este loc de mai bine“, povesteşte Alina. De fiecare dată când urcă pe scenă emoţiile o copleşesc, mai ales dacă face un exerciţiu singură. „Eu sunt o fire mai emotivă şi mă intimidez mereu când sunt la individual. Numai când mă gândesc că toţi ochii membrilor juriului dar şi ai spectatorilor sunt aţintiţi asupra mea sunt copleşită“, explică gimnasta.
Are 10 pe linie
Şcoala este prioritară pentru Alina.