Antrenorul cu care Dinamo a răpus-o pe Steaua în toamna anului 2009 crede că "roş-albii" vor învinge duminică. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Derby-ul României la fotbal, meci programat duminică (ora 20.30, Digi Sport), în Şoseaua Ştefan cel Mare, a avut de-a lungul timpului şi eroi străini.
În toamna anului 2009, Dinamo a fost purtată spre succes la jocul împotriva Stelei de un italian. Numele lui? Dario Bonetti (49 de ani), pentru care Dinamo a reprezentat apogeul carierei de tehnician. Din "Groapă", Bonetti a aterizat, în iulie 2010, la naţionala Zambiei, unde are un contract de 200.000 de dolari pe an. Plecat după un conflict cu Turcu şi Borcea, Bonetti a lăsat ceva în urma lui.
Din motiv de băşcălie pe seama numelui (era batjocorit "bonetă-caşchetă"), a ajuns un mit pentru fanii dinamovişti din două motive: a bătut-o pe Steaua în Ghencea şi a înfăptuit minunea de la Liberec.
EVZ: Domnule Bonetti, vi s-a pierdut urma după ce aţi plecat de la Dinamo.
Dario Bonetti: Acum sunt în Italia, dar în vară am semnat un contract cu naţionala Zambiei. Am la dispoziţie jucători tineri, unii născuţi în 1992 şi în 1993, mulţi şi legitimaţi la echipe din Europa. Unul joacă la FC Basel (n.r. - Fwayo Tembo), iar altul - la FC Utrecht (n.r. - Jocob Mulenga), echipă pe care Steaua o va întâlni în Liga Europa. Vedeţi? Nu m-am rupt de tot de fotbalul din România.
Înseamnă că ştiţi şi rezultatul derby-ului Dinamo-Steaua.
Sunt dinamovist şi sper să bată "câinii". Ştii ce se spune despre derby-uri? Că le câştigă cel mai slab, iar explicaţia este simplă. Cel mai slab se prezintă mai concentrat, mai motivat la astfel de meciuri. Iar, în acest moment, cel mai slab este Dinamo.
Regretaţi că n-aţi stat mai mult pe banca tehnică a "câinilor"?
Începusem o treabă frumoasă, pe care n-am fost lăsat s-o termin. Nu e vin