Elena Copuzeanu face parte dintr-o generatie artistica forjata in repetate experiente frustrante si in indarjite stradanii de restaurare a sinelui in fata umilintelor de tot felul, printr-o nestramutata incredere in propria vocatie, cea mereu incercata de indoiala sau nepasarea celorlalti. De aceea, cel mai adesea, rostirea ei plastica se asemuie strigatului, invocatiei imperative si grave, mai apropiata de patosul tragediei grecesti antice decat de vehementa protestatara a gesticulatiei expresioniste a timpurilor moderne. Picteaza sau deseneaza dupa cum traieste, intr-un fel de urgenta a epuizarii (artista ii spune: "a exaltarii imediatiste") imboldurilor si marasmelor existentiale.
Trairi si tensiuni launtrice ce alimenteaza un univers plastic de o coplesitoare forta expresiva. Lucreaza pe suprafete mari de hartie cu pulberi lignitice condensate, refuzandu-si metodic relationarea cu rigorile si problemele imagismului realist, perceput in acceptiunea lui descriptiva. Retoric, isi afirma apetenta pentru discursul plastic direct, intempestiv, energic gestual si "non-simbolic". Desi, in lucrarile figurative, unde dominante sunt fapturile antropomorfe, transpuse in maniera "umbrelor chinezesti" hiperbolizate, imaginea este, in lipsa unui reperaj identitar explicit, chiar proiectia simbolica ori metaforica a unei stari/ atitudini/reactii umane personificate.
De unde si teatralismul scenelor continut nu numai in lapidaritatea compozitionala, ci si in vibratia gestuala a tuselor. Daca mai punem in cumpana si alternantele, foarte subtile prin ritmul lor interior sensibil pus in valoare, de griuri si negruri dense, ce confera corporalitate formelor, fara a le defini cu precizie, obtinem ecuatia modelului de grafism sau de picturalitate realizat cu atata iscusita obstinatie de artista inca de la inceputul carierei sale, recunoscandu-l azi drept pecete st
