Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Drum inedit spre Defileul Jiului (VIDEO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Turiştii aflaţi în drum spre Defileul Jiului au posibilitatea să vadă mult mai multe obiective importante până să ajungă să viziteze aria protejată. Consiliul Judeţean Gorj derulează în acest moment un proiect de conştientizare privind valorile Parcului Naţional Defileul Jiului. Chiar şi drumul spre Parcul Naţional Defileul Jiului oferă câteva lucruri ce merită văzute. Mănăstiri, muzee şi obiecte ce amintesc de istoria Gorjului. Toate acestea te întâmpină în drumul spre Defileul Jiului.

În perioada 15.11.2008-12.08.2009 se desfăşoară proiectul „Educaţie şi Conştientizare privind Parcul Naţional Defileul Jiului“, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj. Valoarea totală a proiectului este de 57.464 de lei şi constă în activităţi de educare a tinerilor, realizarea de panouri informative şi materiale promoţionale. Aceştia doresc Muzee şi mănăstiri pe drumul spre Defileu.

Plecând din Târgu-Jiu spre nord pe DN 66 (Târgu-Jiu - Petroşani) şoseaua lasă în dreapta localitatea Curtişoara, atestată documentar din secolul al XV-lea în timpul domnitorului Vlad Vodă Călugărul.

Get the Flash Player to see this player. url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/iulie/DEFILEUL JIULUI MASTER.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false Aici se află Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara, amenajat între anii 1968 -1975, ce oferă vizitatorilor piese de mobilier ţărănesc, obiecte etnografice şi costume gorjeneşti şi case spcifice satului din Gorj cu sute de nai în urmă.

În anul 2002 în incinta muzeului a fost strămutat întreg complexul familiei Tătărescu de la Poiana Rovinari, tot aici se află cea mai frumoasă culă din judeţul Gorj, construită între secolele XVII - XVIII.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum 54 minute
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 39 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum 30 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 54 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum 33 minute
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°