Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poarta Penitenciarului Mândreşti se deschide mai repede dacă trimiţi un e-mail

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

Multe dintre rudele deţinuţilor nu ştiu să îşi anunţe vizitele prin internet, dar susţin că vor cere ajutorul copiilor. Deţinuţii de la Mândreşti sunt convinşi că această metodă va elimina aglomeraţia de la porţile penitenciarului, pentru că până acum programările se făceau doar în ordine alfabetică.

Dacă până acum vizitatorii se prezentau la sediul penitenciarelor pentru a-şi vizita rudele, în baza unei planificari care se realiza, de regulă, în ordine alfabetică, de câteva zile, programarea vizitelor se face şi prin e-mail.

Vizitatorii trebuie să aibă acordul deţinutului pe care doresc să îl vadă, în cazul soţiei şi al rudelor de până la gradul patru, dar şi al directorului penitenciarului, în cazul concubinilor, a copiilor şi a altor persoane.

Solicitările transmise prin e-mail sunt centralizate de un angajat al Penitenciarului din Mândreşti, acesta făcând apoi programările.

Vizite mai lungi

Dacă rudele deţinuţilor spun că le este mai greu să facă programării prin e-mail, cei care se află după gratii se arată extrem de încântaţi de noua metodă.

"I-am spus soţiei să facă programare prin e-mail pentru că este mult mai uşor pentru toată lumea. Vara nu se mai stă la coadă în căldurile astea şi se evită astfel şi aglomeraţiile de la poarta penitenciarului.

În cel mult trei zile primeşti aviz favorabil din partea conducerii penitenciarului şi lucrurile se rezolvă mult mai rapid în acest mod", este de părere Ionel Ispas, închis pentru trei ani şi două luni.

Vasilica Lambru, ruda unui deţinut pentru furt, nu ştia ieri de noul sistem de programare, dar s-a arătat dispusă să se conformeze noilor reguli impuse Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"Eu mi-am făcut programările prin telefon, dar ideea aceasta mi se pare mult mai bună. Am venit de la Vulturu de la prima or

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 11 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 5 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°